|

ISTORICUL INSPECTORATULUI DE JANDARMI JUDEŢEAN ARAD
În situaţia complexă creată după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu, a hotărăt la 12 decembrie 1918, numirea fruntaşului unionist Ştefan Cicio Pop „ şef al armatei şi siguranţei publice” şi l-au însărcinat cu reorganizarea în localităţile eliberate, a Jandarmeriei rurale şi desfiinţarea treptată a „gardelor naţionale”.
La 30 Decembrie 1918, şeful armatei şi siguranţei publice, Ştefan Cicio Pop, a adresat un apel către populaţie, prin care cerea intrarea militarilor în serviciul Jandarmeriei, ce urma să se înfiinţeze în teritoriile de curând eliberate.
"Prin realizarea marelui act al unirei tuturor Românilor, poporul Ardealului a rupt şi lanţul cu care îl îngrădise şi jandarmeria ungară. Necesităţile organizărei în toate ramurile de activitate a unui popor, cer existenţa unui corp care să garanteze viaţa şi avutul fiecărui cetăţean, pentru ca să putem păşi pe calea dezvoltării naţionale şi economice. Făcând apel la ofiţeri şi militari de orice grad, cerem ca reprezentându-se cel mai târziu 6 zile după afişarea acestui apel la comanda gardelor din sediul comitatului, să declare, că au dorinţa a intra în corpul jandarmeriei române, care în cel mai scurt timp va funcţiona, având ca deviză menţinerea ordinei, siguranţa publică şi executarea legilor.”
La baza hotărârii Consiliului Dirigent de înfiinţare a jandarmeriei în teritoriile eliberate a stat Decretul – Lege nr. 3276/05.11.1918, pentru organizarea Corpului Jandarmeriei, promulgat de Regele Ferdinand al României. Astfel, prin Înaltul Decret nr. 1694/1919, s-a hotărât înfiinţarea, la 29 aprilie 1919, a Brigăzii IV Jandarmi, cu reşedinţa la Sibiu, în structura acestei mari unităţi funcţionând Regimentul IX Jandarmi, cu reşedinţa la Arad.
Acesta este actul de înfiinţare a Jandarmeriei Române, în judeţul Arad, de de la această dată Jandarmeria a continuat să existe, urmând mai multe modificări structurale şi funcţionale până în anul 1949.
1920 - se înfiinţează la Arad, Batalionul de instrucţie subordonat Regimentului IX Jandarmi.
1927 - în organica regimentului IX Jandarmi funcţionau la Arad Batalionul 1 Jandarmi instrucţie şi Compania de Jandarmi Arad
 
20.05.1929 - se înfiinţează Legiunea de Jandarmi Arad cu următoarele subunităţi:
- Secţia de Jandarmi Aradul Nou
- Secţia de Jandarmi Chişineu Criş
- Secţia de Jandarmi Ineu
- Secţia de Jandarmi Pecica
- Secţia de Jandarmi Săvârşin
- Secţia de Jandarmi Sebiş
- Secţia de Jandarmi Sfânta Ana
- Secţia de Jandarmi Hălmagiu
- Secţia de Jandarmi Radna
- Secţia de Jandarmi Şiria
- Secţia de Jandarmi Târnova
La începutul anului 1949 Jandarmeria a fost desfiinţată. În perioada 1949 - 1989, în judeţul Arad au funcţionat subunităţi ale trupelor de securitate, aflate în subordinea M.U. ale trupelor de securitate din Cluj şi Timişoara.
La 1 septembrie 1990, conform Ordinului M.I. nr. I/05853 din 01.09.1990 s-a înfiinţat Batalionul 52 Jandarmi Arad, având următoarea structură organizatorică:
Comandamentul unităţii Compania 1 Jandarmi Pază Obiective Compania 2 Jandarmi Ordine Publică Compania 3 Jandarmi Mobilă Compania 4 Jandarmi Mobilă Compania 5 Jandarmi Pază Instanţă Subunităţi de Comandament
La acea dată echipa de comandă a unităţii era formată din:

|